
Pedeapsa certă, reabilitarea contingentă: analiza programelor penitenciare destinate tinerilor condamnați din România
În cadrul Conferinței Internaționale de Doctorat organizată de Universitatea de Vest din Timișoara, am prezentat lucrarea „Pedeapsa certă, reabilitarea contingentă: analiza programelor penitenciare destinate tinerilor condamnați din România”, care analizează dacă există o diferență în ansamblul de programe educaționale și psihosociale oferite tinerilor din centrele educative, având în vedere cele două categorii de vârstă.
Legea românească tratează un tânăr condamnat ca fiind „tânăr” doar între 18 și 21 de ani. La 21 de ani exact, toate beneficiile, acces prioritar la programe educaționale, plasament diferențiat, condiții mai bune la liberarea condiționată, dispar peste noapte. Persoana rămâne aceeași, doar calendarul s-a schimbat.
Problema e că știința spune altceva: creierul uman continuă să se maturizeze până pe la 25 de ani, iar factorii de risc care duc la recidivă rămân „maleabili” tocmai în intervalul 21-25 , adică exact atunci când legea încetează să mai ofere sprijin diferențiat.
Cadrul legal e rigid, dar practica s-a dovedit mai flexibilă decât legea. Sistemul penitenciar românesc a dezvoltat, prin proiecte finanțate din Fonduri Norvegiene (CHILD, CORRECTIONAL, 4NORM-ality, SECURE), programe și un sistem de credite care de facto tratează diferit și grupa 21-25, chiar dacă legea nu o cere. Totodată, recidiva a scăzut constant, de la aproape 46% în 2011 la sub 37% în 2025, perioadă care coincide cu investițiile mari în programe educaționale și psiho-sociale, o corelație interesantă, deși nu neapărat o dovadă de cauzalitate. Cea mai mare limitare rămâne însă lipsa datelor: ANP nu are date defalcate pe vârstă pentru recidivă în intervalul 18-25 pe ultimii 35 de ani, iar fără ele e greu de demonstrat științific ce funcționează și ce nu.
Sistemul face, în practică, mai mult decât cere legea, dar fără o bază legală stabilă, fără date solide și fără garanția că aceste programe supraviețuiesc după ce se termină finanțările externe. Trei lucruri ar trebui să se schimbe: extinderea pragului legal de la 21 la 25 de ani, susținerea programelor dincolo de ciclurile de finanțare, și construirea unei baze de date reale pentru evaluarea impactului.
Bărăgan, B. (2026). Certain Punishment, Contingent Rehabilitation: An Analysis of Prison Programmes for Young Convicts in Romania. Conferința Internațională a Doctoranzilor în Drept, ediția a XVIII-a. Editura Universul Juridic.



