
Sunt drepturile tinerilor adulți respectate în cadrul dispunerii arestării preventive?
În lucrarea prezentată la Conferința Națională a Doctoranzilor în Drept (Craiova, decembrie 2025) am pornit de la o întrebare: există în jurisprudența românească situații în care dreptul la libertate al tinerilor inculpați (art. 5 CEDO) este încălcat?
Poate vă întrebați de ce am ales tocmai categoria de tineri de 18–25? Consider cu tărie că această categorie de tineri de 18–25 de ani este una pe care o trecem ușor cu vederea, deoarece nu mai sunt minori, dar nici nu au maturitatea pe care o atribuim automat adulților. Iar studiile arată că cei tratați nedrept în proces sunt mai predispuși să recidiveze, deci tratamentul corect este și prevenție.
Metodologic, am analizat 24 de încheieri de diferite tipuri, pronunțate de Curți de Apel, Tribunale și Judecătorii din țară, care vizează dispunerea sau respingerea arestării preventive la inculpați din categoria 18–25 de ani.
Ce am observat parcurgând încheierile, comparând și cu jurisprudența CEDO? Standardul român este, formal, mai strict decât cel european. CEDO permite arestarea pe baza unor „motive verosimile de a bănui”, sprijinite pe fapte obiective. Art. 223 CPP cere mai mult, și anume, cere probe în sens procesual, nu doar informații verosimile. Un dosar care trece testul CEDO poate să nu treacă testul mai exigent al legii române.
Practica națională depinde destul de mult de infracțiunea despre care vorbim. La infracțiunile de violență și de tulburare a ordinii publice, soluțiile sunt amestecate, neavând o practică unitară. S-a observat o tendință sistematică de dispunere a arestării preventive în cazul infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic de minori și grup infracțional organizat. La infracțiunea de tâlhărie, tendința a fost spre dispunerea de măsuri mai blânde. Gravitatea faptei rămâne, deci, criteriul dominant, uneori în detrimentul analizei profilului tânărului.
Putem spune că în prima fază arestarea preventivă se dispune frecvent, iar la prima vedere poate părea un exces de zel, mai ales acolo unde apar factori de atenuare precum vârsta fragedă, lipsa antecedentelor sau contextul neviolent. La o analiză mai atentă, însă, în multe dintre cazuri măsura a fost justificată de gravitatea faptei și de riscurile concrete pentru ordinea publică sau pentru buna desfășurare a procesului. Sistemul atinge, în final, standardul european. Ce ar mai putea fi îmbunătățit e ca testul de proporționalitate să fie aplicat la fel de riguros încă de la primul pas.
În cadrul lucrării, am pornit de la premisa că voi găsi mai multe încălcări ale dreptului la libertate. Surpriza, cel puțin raportându-mă la încheierile pe care le-am parcurs, este că ipoteza nu s-a adeverit. Consider că aproximativ 85% dintre ele au fost corecte și proporțional dispuse, raportat la gravitatea faptei, istoricul infracțional, mediul familial, factorii personali și vârsta tânărului. Revenim la studiile despre recidivă amintite la început. Dacă, în general, dreptul la libertate nu a fost încălcat în aceste cauze, atunci, cel puțin la nivel teoretic, o astfel de încălcare nu apare ca factor de risc pentru recidiva acestor tineri. Cu o rezervă, totuși, deoarece studiile vizează percepția tânărului asupra corectitudinii procedurii, nu doar realitatea ei obiectivă. Iar percepția a ceea ce e drept sau nedrept, raportată la propria situație, rămâne subiectivă, ceea ce ar putea constitui o viitoare linie de cercetare.
Bărăgan, B. (2026). Analiza jurisprudenței naționale privind respectarea drepturilor fundamentale ale tinerilor în procesul penal. În G. L. Gîrleșteanu (coord.), Protecția drepturilor omului în dreptul public și dreptul privat. Studii doctorale Vol. VIII (pp. 262–274). Editura Universitaria.




